Pasii parcursi pana la Olimpiada.
Iosif pune mâna pe pușcă la vârsta de 12 ani, fiind inițiat de tatăl său, Dănilă Sârbu, ca prim antrenor. La 14 ani își trece în palmares prima victorie la „ Cupa Orașului București” în întrecerea elevilor. Proba era de armă sportsi consta in tragerea a cinci focuri, din poziția culcat. A fost la un punct distantă de punctajul maxim (49 din 50).
După aceea vine războiul și soldatul Iosif Sârbu luptă pentru eliberare, participând între timp la concursurile militare cu arma de război . În 1946 participă și câștigă concursul național de tir cu 358 de puncte la armă liberă poziția în picioare.
În 1947 devine campion balcanic cu un total de 391 de puncte la armă liberă, poziția culcat. În anul 1949 cu patru titluri naționale deține supremația internă a acestui sport. Tot în acel an la proba 40 de focuri culcat el nu putea trece de pragul 399. Pentru a ajunge la perfecțiune corespondează cu finlandezul Janhonen, campionul mondial al zilei. Acest lucru îl determină pe român să caute și să găsească soluții noi în construcția și reglajul armei, dar cu toate astea nu trece de 399. Astfel vine anul 1952 cu dubla mare confruntare: Campionatele Mondiale de la Oslo și Jocurile Olimpice de la Helsinki. La așa-numitele „ concursuri pentru insignă”, Iosif Sârbu a cucerit aurul la armă liberă cu calibru redus, poziția în picioare, cu 371 de puncte și două „arginturi” la același tip de armă, pozițiile culcat și în genunchi. Peste numai câteva zile va obține a doua insignă de aur la proba de armă liberă poziția în genunchi, 40 de focuri, cu o performanță de 385 de puncte.
Momentul marii finale.
Proba s-a desfaurat pe Poligonul Malmi, care se afla la 26 de kilometri de Helsinki. Pe mulți dintre concurenți Iosif deja îi depășise în Norvegia, dar rămânea marele Jakson și țintașul sovietic Boris Andreev, creditati printre marii favoriți. Iosif Sârbu înscrie primul „decar” din primul foc, dar asta nu-l entuziasmează, știind că până la final mai este mult, astfel încât seria „decarilor” continuă. Numai că acest lucru îl realizeaza și contracandidații lui, Andreev, Boa, Spören, Horber și Jakson.
Momentele de încordare se scurg cu repeziciune și vine clipa ultimului foc. Iosif simte ca medalia e aproape deoarece se află la un foc distanță de „imposibilul 400”. Trebuie să reușească cu orice preț. Se asează în poziție de tragere, potrivește arma îndelung, fixează la nesfârșit cătarea pe baza țintei și în fine blochează respirația. Arătătorul începe să apese pe trăgaci, milimetru cu milimetru. Și plumbul pornește, purtat parca de inimile a milioane de romani, spre ținta. Se uită curios la ceas, constatând că toată tragerea a durat 70 de minute. In acest scurt timp a fost posibilă realizarea perfecțiunii probei de tir.
Romanul afla vestea victoriei atunci când trăgea seria din poziția „din genunchi” . Rezultatul era unul incredibil: Iosif și Andreev erau la egalitate cu 400 de puncte, victoria fiind apropiată de cel care avea mai multe „muște” (gloanțe ce au lovit mijlocul negru a țintei). Cum Iosif Sarbu conducea cu 33 de lovituri în mijlocul țintei fața de cele 28 ale adversarului, conationalul nostru castiga si astfel se aude pentru prima data imnul Romaniei la o editie a Jocurilor Olimpice.
Ghinionul unui mare campion.
Nu după mult timp de la marea victorie, Iosif Sârbu află de la medicul oftamolog că ochiul drept nu mai trebuie forțat în nici un fel.
În astfel de moment cel care devenise primul maestru emerit al sportului, nus-a gândit să renunțe la activitatea sa și să se retragă în plină glorie, gândindu-se cum să continue cu celalt ochi. Atunci a aflat că un alt tirist maghiarul Tacaks a reușit să tragă cu mâna stângă după ce și-a pierdut mâna dreaptă.
Astfel Iosif Sârbu cauta soluția, pe care o si gaseste in cele din urma. Inventeaza un sistem care va fi brevetat în cele din urmă de americani în 1955. Noul mecanism consta în deplasarea sistemului de vizare prin intermediul unei tije.
În aceste condiții va reuși la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice (Melbourne, 1956) să se claseze pe locul cinci, în proba de armă liberă calibru redus, la numai un punct de medaliatul cu argint și la două de campionul olimpic, canadianul Quelette, care egala recordul de maxim 600. La Kiev în 1957 Iosif Sârbu îl învinge pe capionul olimpic de la Melbourne în proba 3x40 de focuri, Anatoli Bogdanov . La Olimpiada de la Roma romanul avea deja 35 de ani. Calificarea în finala competiției nu a fost o problemă , dar nu a mai putut să se bată pentru medalie, clasându-se pe locul 12.
Din motive încă neelucidate, se sinucide la 6 septembrie 1964, dar va ramane in istorie ca primul campion olimpic roman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu