Carl Froch a fost desemnat de IBF challenger obligatoriu la titlul mondial la categoria supermijlocie, decizie luată şi confirmată chiar de clasamentul dat pentru luna ianuarie.
După aproape două luni în care s-au purtat discuţii intense cu privire la viitorul adversar al lui Lucian Bute, se pare că dilema s-a rezolvat, iar cel cu care va urca în ring la sfîrşitul lui aprilie sau începutul lui mai este Carl Froch.
Deşi au avut loc negocieri între cele două părţi, negocieri care au început imediat după finala turneului SuperSix pierdută de englez, acestea nu au avut nici o finalitate, mai ales că televiziunea Showtime şi-ar fi dorit ca Bute să boxeze cu un american.
”Decizia va fi anunţată încă de vineri. Froch a fost plasat în clasament înaintea lui Librado Andrade. Am vorbit cu Lucian şi era extrem de bucuros. A spus că de data aceasta Froch nu mai are cum să-i scape", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, potrivit mediafax.
Conform regulamentelor IBF, Bute are 90 de zile la dispoziţie pentru a-şi apăra centura de campion în faţa challengerului desemnat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu