Se afișează postările cu eticheta LA Clippers. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta LA Clippers. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 martie 2012

Reteta falimentara din baschetul romanesc. Baschetbalist refuzat in Romania, ajuns vedeta in NBA

Apreciat. Fortson, aici în duel cu Earl Watson, a reuşit 17 puncte contra celor de la Utah Jazz
Baschetbalistul american Courtney Fortson, dat afara de la Steaua si ajuns in NBA a facut spectacol in meciul cu Utah Jazz, inscriind 17 puncte.


Fortson a ajuns în Bucureşti în decembrie 2010. Steaua era bine susţinută financiar de Turabo, iar obiectivul era titlul de campioană a României. De asemenea, urmau câteva meciuri foarte importante în Euro Challenge. Americanul a reuşit să cucerească publicul încă de la primele meciuri datorită vitezei în dribling şi în execuţii.


Fortson nu a fost, însă, la fel de apreciat şi de conducerea clubului, mai ales că principalul sponsor anunţa că este gata să se retragă, iar salariul fundaşului devenea o problemă. Sub pretextul că nu se potriveşte tactic cu jocul Stelei, Fortson a fost în cele din urmă îndepărtat de la echipă. În mod surprinzător, nicio altă formaţie din România nu i-a oferit un contract, deşi salariul său putea fi acoperit de grupările de top. Fortson a decis să revină în SUA, la Reno Bighorns, în NBA Development League, un fel de eşalon secund al campionatului de peste Ocean. Surpriza a venit în luna ianuarie a acestui an, când LA Clippers a decis să-i dea şansa lui Fortson să debuteze în NBA, asta după ce trecuse şi o scurtă perioadă la a doua echipă a lui LA Lakers, LA D-Fenders. Fundaşul a avut parte de un start perfect, reuşind 17 puncte în meciul cu Utah Jazz, iar între timp a devenit un component de bază al formaţiei din California.